KOLPING
ROMANIA
RO HU

Îmbătrânire activă PDF Imprimare

În perioada de 6 - 9 octombrie 2011, în cadrul Kolpinghaus Caransebeș a avut loc seminarul la nivel european „Activarea volunatrilor 50+". Au participat reprezentanţi din Ucraina, Serbia, Ungaria, Germania şi Austria.

Seminarul a vizat câteva obiective concrete:

- Promovarea Familiei Kolping astfel încât să devină o țintă atractivă pentru voluntarii vârstnici,

- Coordonarea voluntarilor vârstnici spre a-și folosi competențele și experiența acumulată,

- Crearea de rețele la nivel local pentru atragerea voluntarilor.

În viitor, se pune intrebarea ce fel de activităţi s-ar putea organiza pentru implicarea practică persoanelor vârstnice în munca de asociație.

imbatranire activa 2imbatranire activa